spot_img

Patru noi propuneri pentru titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Târgu Jiu. Vezi cine sunt!

„Doamnele Maia Morgenstern și Ana Culcer și domnii Gheorghe Birău și Octavian Mădălin Bunoiu vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Jiu.
Sunt patru personalități marcante, cu CV-uri impresionante și care, prin munca și rezultatele lor, au devenit adevărați ambasadori ai orașului nostru în lume.
Doamna Maia Morgenstern, o actriță cunoscută și apreciată la nivel mondial, și-a legat recent numele de Municipiul Târgu Jiu, promovând orașul nostru. O puteți aplauda în sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, pentru că joacă pe scena de aici.
Doamna Doctor în medicină Ana Culcer, medic primar pediatru, Doctor în Științe Medicale, a salvat mii de vieți și s-a mândrit tot timpul cu originile sale gorjenești. De altfel, vine mereu aici pentru a ajuta copiii care au nevoie de experiența și priceperea dumneaei.
Domnul Gheorghe Birău are o contribuție însemnată în monitorizarea sistemului bancar la nivel județean, implementarea politicilor băncii centrale privind cercetările statistice și educația financiară la nivelul județelor Gorj și Mehedinți. Este deosebit de apreciat pentru sprijinirea mediului academic local prin programe și proiecte comune cu Banca Națională a României.
Domnul Octavian Mădălin Bunoiu a condus cu succes zeci de proiecte în activitatea de învățământ universitar din cadrul Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Fizică, contribuind la dezvoltarea și modernizarea sistemului de învățământ superior românesc.
Activitatea sa în cercetare este vastă și recunoscută la nivel național și nu numai.
Prezentând un CV de invidiat, cu o experiență de peste 25 de ani, domnul Bunoiu este foarte cunoscut în mediul universitar românesc, iar numele său este strâns legat de Municipiul Târgu Jiu, pe care îl reprezintă cu cinste”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Acestea sunt propunerile înaintate Consiliului Local Târgu Jiu, titlurile urmând a fi înmânate la ședința festivă din cadrul complexului de evenimente dedicate Zilelor Municipiului Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
ploaie puternică
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
63 %
1.4kmh
88 %
mie
25 °
J
25 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °