7 exemplare de urși, care au creat probleme în Prahova au fost relocați la Gorj, în comuna Polovragi. De altfel, în urmă cu câteva zile un localnic din comuna gorjeană alerta autoritățile după ce un urs a ajuns pe proprietatea lui. Nu este prima acțiune de relocare, sălbăticiunile fiind trimise aici pentru a fi bulversate.
Printr-o interpelare făcută Ministerului Mediului, un deputat a aflat planurile oficialilor în privința urșilor problemă.
„Pentru aprobarea derogărilor în cazul specilor urs, lup şi pisică sălbatică, în perioada cuprinsă între anii 2013-2015, au fost aprobate anual ordine de ministru, prin care a fost aprobat numărul maxim de intervenţie pe judeţ, precum și modalitatea de gestionare pentru aceste specii. În această perioadă nu s-au efectuat relocări ale unor exemplare din specia urs.
În baza Ordinului ministrului mediului nr. 724/2019 pentru aprobarea nivelului de intervenţie în cazul speciilor de urs şi lup, în interesul sănătății și securității populaţiei și în scopul prevenirii unor daune importante, cât și a Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 723/2022 pentru aprobarea nivelului de intervenție și de prevenţie în cazul speciei urs brun (Ursus arctos), în interesul sănătății și securități populaţiei și în scopul prevenirii unor daune importante, nu au fost relocate exemplare din specia urs, din alte judete, pe teritoriul judeţului Gorj.
În anul 2021 a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum și pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în baza căreia au fost relocate din localitatea Sinaia, județul Prahova, pe teritoriul judeţului Gorj, 7 exemplare de urs, ca urmare a deciziei echipei de intervenție și a acordului transmis Gărzii Forestiere Ploiești de către gestionarul fondului cinegetic nr. 69, denumit Oltet, din județul Gorj, prin adresa nr. 65/12.07.2022.
Potrivit Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 81/2021, cu modificările și completările ulterioare, intervenția asupra exemplarelor de urs brun se poate efectua gradual, prin următoarele metode (art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 81/2021, cu modificările și completările ulterioare):
a) alungare prin diverse mijloace;
b) tranchilizare şi relocare;
c) extragere prin eutanasiere sau împuşcare.
Modalitatea de intervenție se stabilește la faţa locului, în urma analizei efectuate de către echipa de intervenție asupra nivelului de risc stabilit, conform prevederilor Procedurii privind modul de acţiune a instituțiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul”, se arată în răspunsul primit de Radu Miruță.



