spot_img

Mobilizare de forțe pentru aducerea în țară a minorului ajuns în Germania

O echipă formată din mai mulți specialiști ai Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului Gorj au mers la München pentru a prelua un minorul, trecut granița ilegal, în Germania. Copilul a fost vândut, cazul fiind rezolvat prin colaborarea mai multor instituții ale statului. Minorul din Gorj mai are acasă alți frați care se află în regim de plasament. Odată reîntors în țară, va beneficia de consiliere șo plasament în regim de urgență la un asistent maternal profesionist,

„În data de 29.04.2024, o echipă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, din care face parte și un psiholog, s-a deplasat la München pentru a prelua minorul și a-l însoți înapoi în țară.

În cursul aceleiași zile, au fost efectuate demersurile necesare în vederea repatrierii, minorul fiind preluat de la autoritățile germane, în prezent acesta aflându-se în drum spre România.

Demersurile necesare repatrierii au fost sprijinite în mod direct de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, secretarul de stat Rareș-Petru Achiriloaie, care s-a deplasat personal în Germania.

În momentul în care minorul va ajunge la DGASPC Gorj, directorul general va dispune, în condițiile legii, plasamentul în regim de urgență la un asistent maternal profesionist, la care se află și sora acestuia, în vârstă de 8 ani.

Totodată, ne vom asigura că specialiștii DGASPC Gorj îi vor oferi acestuia tot sprijinul necesar în vederea depășirii traumei prin care a trecut, fiind inclus imediat într-un program de consiliere psihologică.

Încă de la început, în soluționarea acestui caz, am beneficiat de sprijinul și colaborarea DIICOT, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cărora le mulțumim pentru implicare și pentru buna colaborare, fapt ce a condus la gestionarea și rezolvarea eficientă a acestui caz. Mulțumim, de asemenea, echipei de specialiști din cadrul DGASPC Gorj, care a instrumentat cazul!

Ne exprimăm convingerea că, în situația în care anumite persoane se fac vinovate de încălcarea prevederilor legale în acest caz, acestea vor răspunde în fața justiției.

În tot ceea ce întreprinde, DGASPC Gorj apără și promovează drepturile copiilor, urmărind respectarea interesului superior al acestora, iar cei care aduc atingere sau care pun în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, trebuie să răspundă cât mai aspru în fața legii”, a transmis directorul general al DGASPC Gorj, Laurențiu Diaconescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
ploaie puternică
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
63 %
1.4kmh
88 %
mie
25 °
J
25 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °