spot_img

Vinerea Mare, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră. Semnificațiile acestei zile!

Vinerea Mare este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox. Ea marchează ziua în care Hristos a fost răstignit pe cruce. În tradiția ortodoxă, Vinerea Mare este o zi de post sever, în care credincioșii se roagă și meditează asupra suferinței și morții lui Isus Hristos pentru mântuirea oamenilor.

 

Vinerea Mare este o zi de post strict în care credincioșii nu mănâncă nimic până la Vecernia Mare sau Pavecernița din seara acelei zile. Ea este văzută ca o zi de doliu și tăcere, în pregătire pentru bucuria învierii din ziua de Paște. În această zi nu se lucrează şi nu se fac nici copturi pascale.

În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) pe sub care trec credincioşii, până sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile. Această slujbă este o ceremonie solemnă de plângere a morții lui Hristos.

Sfântul Epitaf este un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului.

Acesta este aşezat pe o masă mai înaltă, iar credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaful şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat.

Această trecere pe sub masă a credincioşilor se doreşte a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor.

Prin moartea şi Învierea Sa, Hristos a sfărâmat porţile iadului, iar moartea a fost învinsă

După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf. La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
57 %
3.8kmh
100 %
vin
20 °
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °