Șoferul care a provocat accidentul de la Vârț, în apropiere de orașul Rovinari, era băut. El a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în parapeții de beton, de pe marginea drumului. În urma impactului, atât el, cât și alți trei pasageri, au fost răniți.
Șoferul implicat în acest accident rutier are 26 de ani și este din județul Vâlcea.
”Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Costești, județul Vâlcea în timp ce conducea un autoturism din direcția Târgu-Jiu-Rovinari, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu parapeți din beton, ulterior ricoșând în gardul unui imobil”.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a altor trei bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 44 de ani, din județul Gorj și județul Vâlcea, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub infuența băuturilor alcoolice.