spot_img

Alimentul originar din Buzău care face furori în Europa. Doi români se îmbogățesc cu el

Doi soți din Buzău au pus bazele unei afaceri de succes din nevoia de a mânca sănătos și au muncit zece ani pentru a scoate pe piață un produs unic în Europa. Noutatea constă în procesul de producție care este unul fără fierbere și fără adaos de zahăr.

Povestea a început în urmă cu zece ani, atunci când cei doi soți buzoieni, un fizician și un chimist, au început să prepare pentru consumul propriu un produs dulce, dar în loc de zahăr foloseau miere. Astfel, după multe încercări, aceștia au brevetat produsul ca fiind unic în Europa şi l-au denumit melinis.

Este vorba despre un amestec de miere în care se adaugă cătină, afine, petale de trandafir și multe altele, iar produsul este mult mai sănătos. Procesul de preparare este unul extrem de lent și un singur sortiment poate fi gata chiar şi într-o lună. Produsul a fost lansat pe piață în 2019.

„La început ne-am jucat, a fost pur şi simplu o încercare de a mânca sănătos, de a găsi o alternativă în care să păstrăm cât mai aproape de natural ceea ce au fructele de oferit”, spune Daciana Tarași, fizician, pentru Observator news.

Cu cât se vinde un borcan de 230 de grame

În mica fabrică din Buzău se produc lunar între 5.000 și 6.000 de borcane cu diferite sortimente: cu cătină, gutui, goji, piersici, petale de trandafir, afine sau zmeură, iar produsul și se vinde exclusiv online.

Sursa: impact.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
97 %
0.9kmh
100 %
mar
10 °
mie
14 °
J
17 °
vin
17 °
S
15 °