spot_img

CE Oltenia: „Nimic din România ce s-a conservat nu a mai funcționat”

Sunt tot mai sumbre veștile privind funcționarea CE Oltenia. Politicul a reușit să pună pe butuci o companie care susținea economia energetică a României. Alături de clasa politică se afla cei care au condus gigantul energetic de-a lungul anilor. Avocatul Eduard Lădaru susține că, din păcate, CE Oltenia nu a fost ridicată la adevărata sa valoare.

„Principalii responsabili sunt cei care conduc CE Oltenia. Principalii trădători au fost gorjeni, pentru că majoritatea care a condus mineritul, indiferent de forma companiei, sunt gorjeni. Mă refer la cei care nu au făcut investițiile necesare pentru a arăta că CE Oltenia este o piatră de temelie a României și trebuie să fie luată ca importanță în întreaga Europa. Nu s-a investit în nimic, toate utilajele sunt vechi. În momentul de față discutăm de un ministru care a negociat ce a negociat, pe scurt desființarea capacităților. Nimic în Romania ce s-a conservat nu a mai funcționat, din păcate spre asta ne îndreptăm. Avem un manager care are ca obiectiv desființarea acestor capacități”, a declarat avocatul Eduard Lădaru la Radio Infinit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
55 %
1kmh
100 %
mar
19 °
mie
24 °
J
26 °
vin
22 °
S
26 °