spot_img

Bătălie politică, până la capăt, pentru CE Oltenia !

Cu un picior în groapă, Complexul Energetic Oltenia rămâne un front de luptă pentru partidele politice. În luna iunie încă un grup se va închide și, dincolo de declarații politice, niciun om politic, din cei care reprezintă județul la nivel central, nu are un cuvânt de spus în evitarea restrângerii, pe repede înainte, a activității miniere. Mingea este pasată de ani de zile de la unii la alții, ce-i drept, PNL-ului revenindu-i lovitura de grație, prin planul de restructurare aprobat și aflat deja în implementare.

Cu un an înainte de alegeri, politicienii din Gorj se bat în declarații pe cel mai arzător subiect, Complexul Energetic Oltenia. Încet dar sigur principalul angajator din Gorj dispare iar angajații bat drumurile în lung și lat pentru a fi siguri că vor ieși la pensie înainte ca ultimul lacăt să se închidă. Din păcate, pentru ei legea mult așteptată nu este nici la ora actuală aplicată. Noul prefect, Iulian Popescu, le cere răbdare pentru ca nu își dorește să se ajungă în instanță cu dosarele de pensionare.

„Sunt încă aspecte de clarificat. Există o problemă sistemică în ceea ce privește actualizarea softului. Rugămintea este de a transmite un mesaj de răbdare. Poate dura o lună, două. Este clar volumul de muncă. Trebuie să înțelegem că în spatele acestor dosare stă foarte multă muncă. Nu vrem să încărcăm sistemul juridic cu procese”, susține prefectul de Gorj Iulian Popescu la radio Infinit.

Între PSD și PNL este război total, cel puțin la nivel declarativ, pe CE Oltenia. Deputatul de Gorj, Mihai Weber, susține că PNL este unicul vinovat de situația creată deși în Ministerul Energiei funcțiile sunt ocupate și de social-democrați. „Ministerul Energiei este de ani de zile condus de PNL. Conducerea CE Oltenia este de ani de zile realizată de membrii din PNL. Programul de restructurare, făcut în 2019-2020, este realizat sub oblăduirea PNL. De ce să încercăm să aruncăm pisica în curtea altora. Asumă-ți! Cine face politica energetică a României? Ministerul Energiei! Atunci toate răspunsurile trebuie căutate acolo!”, susține deputatul PSD.

După ani de zile de contracte încheiate cu CE Oltenia, prin firma deținută până la intrarea în Parlament, Ion Iordache a ieșit în fața angajaților și a încercat să îi liniștească asigurându-i că Guvernul lucrează la un plan de revitalizare a companiei energetice de la Târgu-Jiu. „Problema cea mai importantă este ca această companie să facă performanță, oamenii să nu-și piardă locurile de muncă și să aibă un viitor. Mai puțin contează cine o conduce. Eu, în momentul de față, împreună cu o echipă de specialiști și din interiorul partidului și din județ, lucrăm la un plan de revitalizare a companiei și sper să poată fi soluția pentru companie. Să fie pus în aplicare. Cum am mai spus, sunt un om responsabil și voi lucra în fiecare zi să-mi pot aduce aportul și eu la bunul mers al lucrurilor, în niciun caz să mă sustrag”. Declarația a fost rapid elucidată chiar de colegii de partid, alți liberali, și ei parlamentari de Gorj, care au recunoscut că nu cunosc o astfel de strategie în favoarea CE Oltenia.

Cât despre Legea 174, Iordache spune că “e blocată la Ministerul Muncii în momentul de față”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Amenință de concubin, a chemat poliția

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești...

Mormane de gunoaie, scoase dintr-un apartament

Cantități impresionante de gunoaie au fost scoase dintr-un apartament...

A început actualizarea dosarelor pentru locuințe sociale

Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță tinerii cu vârsta cuprinsă...

Își asumă adoptarea noii legi a salarizării până la finalul sesiunii parlamentare

Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România...

Cuplurile din Târgu Jiu care aniversează 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de Primărie la „Nunta de Aur”

Primăria Municipiului Târgu Jiu pregătește o nouă ediție a...

Târgu Jiul, cuprins de credință și emoție! Mii de oameni au ieșit în stradă la procesiunea Sfinților Constantin și Elena

Procesiunea religioasă dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii...
Județul Gorj
cer fragmentat
26.1 ° C
26.1 °
26.1 °
54 %
1.6kmh
58 %
lun
26 °
mar
26 °
mie
27 °
J
21 °
vin
20 °