spot_img

OMV confirmă că a forat și testat zăcăminte chiar în „perimetrul Târgu Jiu”

Este oficial! OMV recunoaște că s-au făcut foraje în Gorj chiar în perioada în care județul a fost zguduit de cutremure puternice care au lăsat în urmă pagube. Oficialii companiei susțin că la Târgu Jiu au fost descoperite zăcăminte importante de țiței și gaze.

OMV Petrom a anunțat, printr-un comunicat de presă, ca a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în Oltenia și Muntenia. Una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost in perimetrul de explorare Verguleasa, din județul Olt. „Acolo au fost identificate resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii.

Altă exploatare a fost descoperită în perimetrul Târgu Jiu, unde au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din 2022. O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs de execuție. Cea de-a treia zonă bogată în astfel de resurse este la Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimata de 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023”, se arată în comunicat.

De precizat este că din luna februarie județul Gorj este zguduit de cutremure. Cel mai mare cutremur a înregistrat o magnitutude de 5.7, fiind înregistrat ca cel mai puternic seism din zonă din ultimii 200 de ani. În spațiul public s-a speculat că fenomenele de mișcare a pământului ar fi fost produse de foraje la suprafață, fostul ministru Eugen Teodorovici arătând cu degetul spre activitatea OMV.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Locuitorii din Bengești-Ciocadia, așteptați să încheie contracte cu Aparegio Gorj

Anunț important pentru locuitorii comunei Bengești-Ciocadia! Ei sunt invitați...

Parcul „Nicu D. Miloșescu” intră în modernizare din 10 august

Primăria Municipiului Târgu Jiu începe, din data de 10...

Primele apartamente din cartierul Narciselor au fost finalizate. Locuințele vor fi repartizate tinerilor de până la 35 de ani

Primele apartamente construite în zona Narciselor au fost finalizate...

Apel pentru raționalizarea apei

Având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă, lipsa...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu Jiu anunță întreruperea...

Atenție, șoferi! A început săptămâna radarelor ROADPOL

Polițiștii gorjeni intensifică verificărilor în rândul șoferilor! În vizor...
Județul Gorj
câțiva nori
31.7 ° C
31.7 °
31.7 °
28 %
2.6kmh
18 %
D
32 °
lun
34 °
mar
37 °
mie
36 °
J
33 °