spot_img

Noi facilități pentru studenți


Vești bune pentru studenți. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță că reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%. Totodată, vârsta până la care acestea se acordă a fost majorată la 30 de ani.

“În Monitorul Oficial al României nr. 614, din data de 05.07.2023, a fost publicată Legea învăţământului superior nr. 199, care asigură cadrul legal de exercitare a acestui serviciu public şi reglementează structura, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior din România, statutul personalului din învăţământul superior, precum şi cadrul legal de asigurare a calităţii. Prin adoptarea acestei legi sunt confirmate beneficiile acordate studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate, pentru transportul feroviar, prin legislaţia anterioară, dar apar şi o serie de noi drepturi”, spune ARF.

Noile drepturi acordate prin Legea 199/2023 sunt: creşterea nivelului tarifului redus de la 50% la 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic; mărirea vârstei studenţilor beneficiari de tarif redus cu 90%, de la 26 de ani la 30 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °