spot_img

Doi soţi din Craiova au murit după ce au dat cu spray de ţânţari în casă. „Când am auzit, nici nu am crezut”

Caz șocant în Craiova. Doi soți au murit după ce au pulverizat spray de insecte în casă şi nu au aerisit cum trebuie. Li s-a făcut rău peste noapte, iar, după ce simptomele s-au agravat, fiica lor a sunat la 112. A fost însă prea târziu medicii nu au mai reuşit să-i salveze. 

 

Un spray contra insectelor, găsit pe orice raft din magazine, a provocat tragedia.

„La data de 25 iulie a.c., ora 16.40, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de către o unitate medicală, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgenţe au fost transportate două persoane, un bărbat de 63 de ani şi soţia acestuia, de 57 de ani, ambii din comuna Sopot, cu diagnosticul intoxicaţie”, a anunțat Poliția într-un comunicat, miercuri, 26 iulie.

După verificări, oamenii legii au stabilit că luni seară, 24 iulie, cei doi soți au dat cu spray de țânțari în camera de dormit și peste noapte s-au simțit rău.

„Dat fiind faptul că starea acestora s-a agravat, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie, din nefericire, cei doi au decedat”, a mai transmis Poliția Dolj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °