spot_img

Târgujieni amendați de polițiștii locali

Mai mulți târgujieni au fost amendați de polițiștii locali în noaptea de vineri spre sâmbătă. Amenzile aplicate au fost de la câteva sute de lei până la 2500 de lei.

„Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice acționează permanent pe raza municipiului Târgu Jiu, în scopul asigurării climatului de siguranță publică.

În data de 28 iulie 2023, în jurul orei 20:00, mai mulți cetățeni ne-au sesizat cu privire la o persoană care spărgea sticle pe strada Popa Șapcă din municipiul Târgu Jiu.

Bărbatul a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 300 lei.

De asemenea, tot în data de 28 iulie 2023, polițiștii locali au constatat și alte fapte de natură contravențională, fiind dispuse măsuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice:

-str. Minerilor – constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială – sancțiune contravențională în valoare de 2500 lei;

– str. Minerilor – tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 si 13,00-14,00 prin producerea de zgomote, în imediata vecinatate a imobilelor de locuinţe – sancțiune contravențională în valoare de 1500 lei;

– servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele și la orele când, potrivit dispozițiilor legale, este interzisă desfacerea după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare – sancțiune contravențională în valoare de 500 lei” , se arată într-un comunicat transmis de  Poliția Locală Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
88 %
0.9kmh
99 %
mar
9 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °