spot_img

Accident rutier provocat de un șofer băut

Alcoolul era să îl coste viața pe un bărbat din Târgu Cărbunești. Acesta s-a răsturnat cu mașina într-o curbă. Testat, șoferul prezenta o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat,

„La data de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că în orașul Târgu Cărbunești a avut loc un eveniment rutier cu victime. Polițiștii deplsați la fața locului au stabilit că un bărbat de 47 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florilor, din localitatea de domiciliu, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Gorj.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °