spot_img

Alarmant! Cele mai multe focare de pestă porcină sunt în Gorj. Decizia autorităților!

Pesta porcină africană continuă să țină în alertă autoritățile din județul Gorj! Aproximativ 60% din cazurile semnalate în țara noastă, se află în județul Gorj. La solicitarea Prefecturii, s-a decis ca un specialist în pestă porcină africană să fie trimis în Gorj. Acesta caută soluții pentru ca situația să nu scape de sub control.

Cel mai sumbru scenariu, la care autoritățile speră să nu se ajungă, este cel în care ar trebui uciși toți porcii.

„Am solicitat președintelui ANSVSA sprijin în acest sens și dânsul a trimis pe directorul de cabinet, este un om care a avut stagii de pregătire pe pestă porcină africană în Franța și în mai multe țări. Ne-am consultat pe măsurile ce trebuie luate în acest sens. Am avut ședință cu primarii pe raza localităților unde avem pestă porcină africană, am întărit autoritatea medicilor veterinari ce au contract cu DSV, ei sunt cei care trebuie să ia primele măsuri. Încercăm să evităm pe cât posibil, situația în care vom decide uciderea tuturor porcilor cu scop de prevenție, aceasta este ultima soluție și așa cum am discutat și cu specialiștii ANSVSA, din analizele lor nu este o soluție cu eficiență crescută”, a declarat prefectul județului Gorj. Iulian Popescu.

În această perioadă, primarii țin evidența cazurilor de pestă porcină. În plus, tot lor le revine obligația să caute locurile unde ar putea fi îngropate animalele ucise de pestă porcină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
76 %
3.1kmh
96 %
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °