spot_img

Școlile din Gorj, luate la verificat

Noul an școlar se apropie cu pași repezi, iar acesta este motivul pentru care au început deja verificările în unitățile școlare care îi vor primi pe elevi în data de 11 septembrie. Acolo unde vor fi găsite nereguli, se va încerca remedierea lor până când vor începe activitățile. 

Într-o primă fază, verificările sunt făcute doar se inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

„Au început colegii mei verificările prin unitățile școlare. Noi anticipăm ce se va întâmpla în perioada următoare când se va constitui la nivelul Prefecturii Gorj acele comisii mixte, iar înainte de asta am trimis fiecare inspector să verifice sectorul lui, să identifice problemele care sunt la momentul acesta astfel încât, la 1 septembrie să știm care mai sunt micile probleme pe care trebuie să le rezolvăm, oar la 11 septembrie să înceapă anul școlar așa cum se cuvine”, a declarat Marcela Mrejeru, inspectorul general al ISJ Gorj, la Emi Tv.

O atenție deosebită este acordată școlilor care au fost afectate de cutremure.

„La momentul acesta, toate clădirile sunt sigure în județul Gorj. Clădirile care nu mai prezentau siguranță, după cutremurele din februarie, au intrat în reabilitare, de exemplu, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. De asemenea, la Arcani se lucrează, la Tismana, la fel, se reface școala de la Arcani, se consolidează școala de la Tismana”, a mai declarat Marcela Mrejeru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
16.1 ° C
16.1 °
16.1 °
64 %
1kmh
91 %
mie
24 °
J
26 °
vin
22 °
S
26 °
D
22 °