spot_img

Târgu Jiu: Stații GPL amendate de polițiștii locali

În perioada 29 – 31 august 2023, Poliția Locală Târgu Jiu a efectuat o acțiune tematică de control pe raza municipiului Târgu Jiu, ce a avut ca principal scop identificarea și verificarea AUTORIZAȚIILOR DE CONSTRUIRE pentru sistemele de distribuţie a gazelor petroliere lichefiate (GPL) de tip SKID utilizate drept carburant pentru autovehicule.

În urma verificărilor efectuate au fost constatate 7 abateri de natură contravențională. De asemenea, s-a dispus măsura desființării unui SKID GPL, precum și suspendarea activității comerciale pentru alți doi agenți economici, după cum urmează:

-amendă în valoare de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, pentru amplasarea unui SKID GPL fără autorizație de construire și măsura complementară de desființare a SKID-ului GPL;

-amendă în valoare de 1000 lei în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 337/2023, pentru nerespectarea normelor de curățenie, întrucât am constatat că în apropierea unui SKID GPL se afla o cantitate mare de vegetație uscată, rezultată în urma toaletării unor arbori. Agentul economic în cauză a luat măsurile necesare pentru curățarea terenului în prezența polițiștilor locali;

Trei amenzi în valoare de 900 lei pentru neprezentarea documentelor necesare pentru comercializarea produselor alimentare și nealimentare din incinta stațiilor GPL;

Două amenzi în valoare de 2000 lei pentru lipsa autorizațiilor de funcționare necesare pentru desfășurarea activităților de comerț și alimentație publică (baruri și terase), în incinta stațiilor GPL. O dată cu aplicarea sancțiunilor contravenționale principale, s-au dispus și măsuri de suspendare a activităților comerciale, până la data autorizării, transmite Poliția Locală.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °