spot_img

Consiliul de Etică din MEN îi dă dreptate lui Romanescu

Primarul Marcel Romanescu scăpa de acuzațiile de încălcare a normelor de etică. Acuzat de plagiat la o carte în care era coautor, Consiliul de Etică și Management Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei a decis în favoarea primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, în litigiul cu Universitatea „Constantin Brâncuşi”.

„Consiliul de Etică și Management Universitar mi-a dat dreptate și desființează hotărârile Senatului Universității „Constantin Brâncuși”, dictate, practic, de fosta conducere. Am fost supus unui linșaj public, pe perioada ultimilor 3 ani, de către fosta conducere a UCB. După ce, într-o primă etapă, Comisia de Etică a emis o soluție ce mi-a fost favorabilă, aceasta a fost schimbată de către Senatul Universității, urmând o serie de decizii ilegale. Am sesizat aceste aspecte Consiliului de Etică și Management Universitar din cadrul Ministerului Educației care a hotărât desființarea hotărârilor emise cu încălcarea legii. Le-am vorbit colegilor mei de la UCB despre nevoia de a rămâne uniți pentru dezvoltarea universității de la Târgu Jiu. Instituțiile de învățământ superior sunt într-o concurență acerbă careia nu-i putem face față dacă suntem dezbinați. Trebuie sa lăsăm deoparte disensiunile dintre noi și să lucrăm împreună pentru ca Universitatea „Constantin Brâncuși” să devină una dintre cele mai puternice din țară” a transmis Romanescu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °