spot_img

Fără cuvinte!!! Se laudă cu vizita la pușcărie!!

Azi la penitenciar, mâine la Tribunal! Agenda ministrului Justiției, Gorghiu Alina, este foarte încărcată. Oficialul a mers, astăzi , în vizită la Penitenciarul Rahova și, ulterior, a simțit nevoia să își împărtășească opiniile în spațiul public. Mâine, oficialul este așteptat și la Gorj, la inaugurarea Tribunalului Gorj.

Într-o țară în care copiii trăiesc lunar cu o alocație sub venitul alocat unui deținut sau unui patruped adăpostit într-un padoc public, ministrul Justiției se laudă cu modernizările din penitenciare.

„Alături de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, am vrut ca reprezentanții Ambasadelor să vadă cu ochii lor care sunt condițiile în penitenciarele din România. De aceea, am vizitat Penitenciarul Rahova, alături de ambasadorii din 17 state.

Tot astăzi, Rahova a inaugurat o secție nouă cu regim deschis – cu 196 locuri noi -, cabinete medicale, precum și alte structuri modernizate. E un efort comun al staff-ului închisorii, precum și al deținuților”, transmite Gorghiu.

În România sunt elevi care învață în frig, fără apă curentă sau la lumina lumânării. Pentru ei,  cei 17 ambasadori nu pun condiții de trai decent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
88 %
0.9kmh
99 %
mar
9 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °