spot_img

Accident de muncă la CE Oltenia. Victima a ajuns la spital!!!

Încă un accident de muncă la CE Oltenia. Un angajat de 34 de ani a ajuns la spital după ce a căzut pe o bandă transportoare. Bărbatul a ajuns la spital, pe secția de Chirurgie.

„La data de 8 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizați prin apelul 112, de către o femeie de 54 de ani, din orașul Rovinari, despre la faptul că într-o carieră minieră, din satul Pinoasa, ar fi avut loc un accident de muncă.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce desfășura activități de supraveghere a unei benzi transportoare de steril, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe banda transportoare.

Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, transmite IPJ Gorj.

Victima accidentului de muncă din cariera minieră a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

„A fost adus azi noapte și a rămas internat la Chirurgie 2. Starea sa este stabilă, nu s a intervenit chirurgical pentru că nu a fost nevoie. Are mai multe traumatisme; a rămas internat pentru tratament și supraveghere medicală”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt al unității medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
92 %
0.4kmh
99 %
mar
8 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °