spot_img

Accident rutier la Turceni

Un accident rutier soldat cu victime a avut loc în localitatea Turceni. Trei persoane au ajuns la spital după o depășire periculoasă efectuată de o șoferiță neatentă.

„La data de 4 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Turceni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident pe D.J. 673, în orașul Turceni.

Din primele verificări effectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 47 de ani, din comuna Țânțăreni, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Plopșoru către Turceni, ar fi efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care se angajase în schimbarea direcției de mers spre stânga, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 35 de ani și a altor doi pasageri din ambele autoturisme, cu toții fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto dețineau premise de conducere valabile și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporal din culpă”, transmite IPJ Gorj.

În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...

Controale desfășurate de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Tânăr de 20 de ani, decedat într-un accident rutier

Sfârșit tragic pentru un tânăr din comuna Negomir! Acesta...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Ticleni, anunță întreruperea furnizării...

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...
Județul Gorj
cer senin
13 ° C
13 °
13 °
81 %
0.1kmh
1 %
mie
26 °
J
28 °
vin
26 °
S
26 °
D
18 °