spot_img

Penitenciarul din Târgu Jiu, relocat în afara orașului

Guvernul României a aprobat, prin memorandum, relocarea în afara oraşului a penitenciarului municipiul Târgu Jiu. În aceeași situație se află și cele din Craiova, Brăila și Miercurea Ciuc.

 

Relocarea închisorilor în afara zonelor urbane vine la pachet cu numeroase aspecte pozitive din perspectiva sistemului administraţiei penitenciare, precum creșterea siguranţei publice şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.

„În vederea realizării acestui demers, Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acestora vor colabora cu autorităţile publice locale pentru a identifica cele mai bune decizii pentru procesul de relocare până la finele anului 2024. Construirea unităţilor noi de detenţie se va face cu respectarea normelor obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, iar terenurile sau construcţiile rămase ulterior relocării unităţilor penitenciare vor putea prelua funcţiuni de utilitate publică, în beneficiul comunităţii locale şi în acord cu interesul public”, se arată într-un comunicat transmis de Executiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
93 %
3.3kmh
99 %
S
20 °
D
20 °
lun
23 °
mar
23 °
mie
27 °