spot_img

Terifiant: A amenințat că o taie cu drujba

Un scandal pe fondul consumului de alcool a băgat în panică o femeie din Bălcești, care a cerut sprijin după ce a fost amenințată cu moartea. Agresorul, chiar soțul a pornit o drujbă și a amenințat că o taie.

„La data de 26 martie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, domiciliată în comuna Bengești Ciocadia, sat Bălcești, cu privire la faptul că are un conflict cu soţul său, care se manifestă agresiv.

La fața locului s-au deplasat lucrători din cadrul Secției 9 Poliției Rurală Novaci, care din primele verificări, au stabilit faptul că în timp ce femeia, în vârstă de 43 de ani se afla la domiciliu împreună cu soțul său, în vârstă de 38 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, acesta a aruncat cu obiecte din casă înspre ea, fără a-i provoca urme vizibile de violențe și totodată a pornit o drujbă, amenințând-o că o va tăia.

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent de producere a unei infracțiuni, fiind emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, urmând ca acesta să păstreze o disanță de 100 metri față de soția sa.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și amenințare”, transmite IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °