spot_img

Percheziții pentru contrabandă

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov, Constanța, Dolj și Gorj, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și punerea în circulație fără drept a produselor purtătoare de marcă.

Din cercetări s-a reținut faptul că, în anul 2024, persoane fizice ar fi comercializat, în mediul online, produse de îmbrăcăminte purtătoare de marcă, de proveniență Turcia, care nu ar fi fost supuse regimului vamal.

Prejudiciul cauzat este în curs de estimare.

„Suportul operațional a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Constanța și Dolj”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
88 %
0.9kmh
99 %
mar
9 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °