spot_img

Accident grav la Câmpu Mare

Un accident rutier grav, între un autocamion și o autoutilitară, soldat cu trei victime a fost înregistrat în comuna Scoarța. La fața locului se află mai multe echipaje de prim ajutor.

Actualizare:

„În jurul orei 10:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Scoarța, satul Câmpu Mare în care au fost implicate o autoutilitară și un autocamion și o autoutilitară.

La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului, o persoana de sex feminin care era pasager în autoutilitara se afla în stare gravă fiind în stare de inconștiență, iar o alta persoană de sex feminin care era conducatorul auto al autoutilitarei a suferit multiple leziuni dar era în stare de conștiență cooperantă.

Femeia inconștientăa fost stabilizată de către echipajele medicale și a fost transportată la spital, iar femeia din autoutilitara este evaluată medical în acest moment la fața locului urmând să fie și ea transportata la spital.

Conducătorul auto al autocamionului nu a suferit leziuni”, a transmis ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
26 ° C
26 °
26 °
39 %
2.5kmh
80 %
vin
25 °
S
20 °
D
22 °
lun
21 °
mar
17 °