spot_img

6 victime în urma accidentului de pe centura Târgu Jiu. Bebeluș transportat la Craiova!

Autoritățile au făcut publice datele accidentului rutier de pe centura Târgu Jiu. 7 persoane se aflau în cele două autoturisme grab avariate. Printre ele și un bebeluș. „În jurul orei 23:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe centura municipiului Tg-Jiu (între Botorogi și strada Ana Ipatescu) în care ai fost implicate 2 autoturisme.

La fața locului s-ai deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare si 4 ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în evenimentul rutier au fost implicate 7 persoane ( 3 bărbați, 3 femei și un copil în vârstă de 9 luni), una dintre acestea fiind încarcerată.

S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a persoanei încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte victime.

2 persoane de sex masculin cu vârste de 17 și 21 de ani, 3 persoane de sex feminin cu vârste de 20, 28 și 36 de ani și copilul în vârstă de 9 luni au fost transportați la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului din Tg-Jiu.

Un bărbat a fost evaluat medical la fața locului, dar e refuzat să fie transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Din informațiile pe care le am, ulterior, copilul a fost transportat la spitalul din Craiova”, a transmis ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
31.2 ° C
31.2 °
31.2 °
25 %
7.6kmh
51 %
vin
31 °
S
20 °
D
22 °
lun
21 °
mar
17 °