spot_img

Noi promisiuni legate de grupul 5 Rovinari, înainte de alegeri

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a precizat, într-o conferință de presă, că anul acesta grupul 5 de la Rovinari este luat în calcul pentru programul de iarnă. Investiția demarată cu mulți ani în urmă ar trebui, în opinia oficialului, să fie pornită în 2024.

“Noi ne pregătim deja cu programul de iarnă. Am înaintat spre avizare celorlalte ministere Hotărârea de Guvern care defineşte modul în care România se pregăteşte pentru iarna ce vine. Din punctul nostru de vedere, condiţiile sunt similare cu cele de iarna trecută, cu menţiunea că avem nişte megawaţi în plus faţă de anul trecut, undeva la 400-500 de megawaţi energie verde. Şi, de asemenea, ne aşteptăm ca până la finalul anului să putem conta pe încă 330 de MW de la Grupul cinci Rovinari, un grup pe bază de cărbune care este în modernizare de mai bine de un deceniu şi pe care în sfârşit reuşim să-l finalizăm”, a spus ministrul.

Burduja nu a vorbit despre situația personalului din domeniu care, de la o zi la alta este tot mai mic. Specialistii susțin că strategia oficialilor este de a închide CE Oltenia urmare a lipsei de personal, stergând cu buretele lipsa de implicare pentru menținerea sectorului energetic viu sau direcțiile trasate de la Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
55 %
1kmh
100 %
mar
19 °
mie
24 °
J
26 °
vin
22 °
S
26 °