spot_img

Băgată în spital de fostul iubit

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 47 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că fiica sa, de 24 de ani, cu același domiciliu, a fost agresată. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce tânăra de 24 de ani se afla în zona unei stații de alimentare cu carburant, din orașul Târgu Cărbunești, împreună cu alte persoane, la locația respectivă s-a prezentat fostul său iubit, un localnic în vârstă de 20 de ani, cu un autotursim. „Tânăra s-a urcat în autoturism, unde, pe fondul geloziei, între cei doi cei doi s-a iscat un conflict, în urma căruia, fata de 24 de ani ar fi fost lovită în zona feței si a corpului, de tânărul din Săulești'”, a transmis IPJ Gorj.

Având în vedere că victima prezenta leziuni rezultate în urma agresiunii, aceasta a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au luat măsuri pentru parcurgerea și completatarea formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului de 20 de ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
76 %
3.1kmh
96 %
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °