spot_img

Șase locuințe din Târgu Jiu, sparte de hoți 

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale în urma activităților desfășurate în mai multe cauze penale aflate în lucru, au identificat doi bărbați de 28 și 30 de ani, primul din orașul Hațeg, județul Hunedoara și cel de-al doilea din comuna Șimișna, județul Sălaj, care locuiesc fără forme legale în orașul Călan, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Pentru probarea activității infracționale, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Călan și Hațeg, județul Hunedoara, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și polițiștilor din cadrul IPJ Hunedoara, ocazie cu care au fost ridicate bunuri necesare probării activității infracționale.

„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei doi, în perioada 4-9 ianuarie a.c., ar fi sustras bani și mai multe bunuri, din șase locuințe situate pe raza municipiului Târgu Jiu, fiind cauzat un prejudiciu aproximativ de 11.000 de lei.

Față de cei doi a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Gorj, fără a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu alte propuneri, întrucât aceștia se află deja sub efectul măsurii arestului preventiv, dispus într-o altă cauză penală de către Judecătoria Aiud”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °