spot_img

Amenzi înainte de Paște

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, pe parcursul lunii martie 2025, un număr de 156 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, în scopul verificării respectării prevederilor legale în vigoare de către angajatori.

În urma acestor acțiuni de control, inspectorii de muncă au aplicat 102 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 727.000 lei. De asemenea, au fost dispuse 335 de măsuri cu caracter obligatoriu, în vederea remedierii deficiențelor constatate și asigurării conformității cu legislația muncii.

Un aspect important vizat de controale a fost combaterea fenomenului de muncă nedeclarată. În această perioadă, au fost identificate 5 persoane care prestau activitate în afara cadrului legal, în beneficiul a 5 angajatori, iar pentru aceste situații au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 95.000 lei. Cele 5 persoane au fost depistate prestând activitate în condiții care încalcă prevederile legale privind declararea muncii, angajatorii fiind sancționați în conformitate cu legislația în vigoare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
55 %
1kmh
100 %
mar
19 °
mie
24 °
J
26 °
vin
22 °
S
26 °