spot_img

Și-a lovit mătușa cu lemnul

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați de un bărbat de 71 de ani, din comuna Prigoria, cu privire la faptul în jurul orei 19:30, în timp ce se afla la adresa de domiciliu a fiicei sale de 40 de ani, din localitatea Pojogeni, a avut un conflict spontan cu nepotul său (fiul femeii), de 16 ani, din orașul Târgu Cărbunești, în urma căruia a fost lovit de acesta cu o bucată de lemn, la nivelul antebrațului stâng, iar ulterior acesta a distrus, cu aceeași bucată de lemn, luneta autoturismului parcat la poarta locuinței.

Apelantul nu prezenta leziuni vizibile și nu a dorit să-i fie acordate îngrijiri medicale.

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului ocazie cu care nu a rezultat risc iminent, persoanei vătămate fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată.

În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, a reieșit faptul că față de tânărul de 16 ani a fost emis un ordin de protecție de către Judecătoria Târgu Cărbunești, valabil pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 11.09.2024, prin care avea obligația să nu se apropie de locul de muncă al mamei sale, de locuința acesteia și să păstreze o distanță minimă de 50 metri față de aceasta”, a transmis IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și nerespectarea ordinului de protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
55 %
1kmh
100 %
mar
19 °
mie
24 °
J
26 °
vin
22 °
S
26 °