spot_img

Minor, protagonistul unui accident rutier

Polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr, de 17 ani, din comuna Săcelu, sat Magherești, ar fi condus la aceeași dată, un autoturism pe strada Ulmetului din localitate și ar fi pierdut controlul asupra acestuia, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un gard.

În urma verificării autoturismului în baza de date, s-a constatat că numărul de înmatriculare corespunde unei alte serii de șasiu aparținând unui alt autoturism. De asemenea, tânărul de 17 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,04 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
ploaie puternică
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
90 %
2.4kmh
100 %
S
20 °
D
20 °
lun
23 °
mar
23 °
mie
24 °