spot_img

Bărbat decedat în timpul programului de lucru

Un angajat Edilitara a decedat în timpul programului de lucru. Bărbatul era de profesie inginer. Se afla în Tismana când a suferit un infarct.

„În dimineața zilei de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că unui bărbat, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Târgu Jiu, i s-a făcut rău în timp ce se afla în baia unei mănăstirii din localitatea Tismana.La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al ambulanței, care a constatat decesul acestuia. În urma examinării vizuale nu au fost identificate urme de violență pe corp.Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competentă”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
57 %
3.8kmh
100 %
vin
20 °
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °