spot_img

Premiu pentru Aparegio

Aparegio Gorj continuă să-și perfecționeze abilitățile profesionale și să obțină premii, participând în permanență la concursuri organizate în domeniul apei. Zilele trecute, o echipă a operatorului a fost prezentă la Craiova, unde s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a concursului „𝐃𝐞𝐭𝐞𝐜ți𝐚 𝐏𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐩ă– 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐂𝐢𝐨𝐦𝐨𝐬”. Astfel, șase echipe au primit premiul special „𝐏𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐭, 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐥𝐨𝐯𝐢𝐭”, Aparegio Gorj, reprezentată de angajații Vlăduț Ciortan, Gabriel Micioi și Laurențiu Calotă, angajați în cadrul Departamentului Depistări Pierderi și Fraude, remarcându-se, fiind printre echipele premiate.

De asemenea, Compania de Apă Oltenia S.A., gazda ediției din acest an, a organizat și un concurs special – „Gambitul Apei”. În această probă inedită, câte un reprezentant al fiecărei companii s-au întrecut în localizarea cât mai precisă a 3 defecte plasate pe un teren de concurs sub forma unei table de șah 8×8. Aparegio Gorj a reușit să se remarce printre cei mai buni, cu ajutorul reprezentantului Micioi Gabriel, acesta obținând locul II la concursul „Gambitul Apei”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °