spot_img

Incendiu la un liceu din Târgu Jiu, stins de doi polițiști

Doi polițiști din municipiul Târgu Jiu au dat dovadă de spirit civic și profesionalism, intervenind rapid pentru a stinge un incendiu izbucnit la contorul electric al unui liceu din municipiul Târgu Jiu. Oamenii legii au folosit un extinctor din dotarea autospecialei de poliție. 
În momentul în care autospeciala de poliție, aflată în patrulare a trecut prin fața unității de învățământ, cei doi polițiști, Cristian Bordea și Marian Dumitru au observat fum și flăcări, în exteriorul clădirii.
„Conștienți de pericolul pe care situația îl putea reprezenta pentru elevi, cadre didactice și clădire, polițiștii au oprit imediat autoturismul, au luat extinctorul din dotarea autoturismului și au acționat prompt, reușind să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă. Intervenția lor rapidă a limitat pagubele și a prevenit producerea unei situații mult mai grave.
La fața locului au ajuns ulterior și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, care au verificat zona și au constatat că incendiul fusese deja lichidat, fără a se înregistra victime sau pagube materiale semnificative”, informează IPJ Gorj.
Incidentul s-a petrecut la Colegiul Național „Virgil Madgearu” din municipiul Târgu Jiu.
„La momentul producerii incendiului în unitatea de învățământ se aflau aproximativ 300 de elevi. S-a pus în aplicare planul de evacuare al școlii! Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar alimentarea cu energie electrică a unității de învățământ funcționează normal”, au transmis, la scurt timp, reprezentanții ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
31.2 ° C
31.2 °
31.2 °
25 %
7.6kmh
51 %
vin
31 °
S
20 °
D
22 °
lun
21 °
mar
17 °