spot_img

Căruțaș strivit de atelajul plin cu lemne

Incident grav în comuna Săulești. Un bărbat de 61 de ani din localitate a murit strivit sub căruță încărcată cu lemne.

„La data de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un atelaj hipo s-a răsturnat peste o persoană.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în timp ce un bărbat de 61 de ani, din comuna Săulești, cobora dintr-o pădure din localitatea de domiciliu, cu un atelaj hipo încărcat cu material lemnos a trecut peste o denivelare, moment în care atelajul s-a răsturnat, iar bărbatul a fost prins sub lemne.

Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul bărbatului, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
92 %
0.4kmh
99 %
mar
8 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °