spot_img

Cum sunt „pedepsiți” politicienii, din Gorj, de sindicatele din CE Oltenia

De câteva zile în spațiu public este vehiculată idee unui protest la Ce Oltenia. Din păcate, sindicatele nu au un scop comun în privința unei astfel de acțiuni, părerile fiind pro și contra, în funcție de interese. Este o liniște apăsătoare referitoare la activitatea minieră, la renegocierea planului de restructurare și la noile măsuri impuse de pachetele fiscale aplicate de Guvern. 

Sindicatele din CE Oltenia sunt liniștite, așteptând ca politicienii să se țină de cuvânt. Altfel, îi taxează, la vot!

„Noi vom lua atitudine, pentru că, în momentul în care un guvern va face legi împotriva salariaților noștri, avem argumentul de a-i taxa la vot, pentru că mai e mai puțin de un an și încep alegerile. Sindicatele au și alte forme de a se manifesta în viața socială. Protestul este ultima cale pe care trebuie să o facă o organizație sindicală, bineînțeles, culminând cu greva. Dar dacă faci protest de dragul de a face proteste, cum fac, de altfel mulți colegi de-ai noștri, de asta, probabil că și multă parte din opinia publică a înțeles că singura menire a sindicatelor e să protesteze în stradă toată ziua”, transmite liderul FNME, Dumitru Pârvulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
76 %
3.1kmh
96 %
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °