spot_img

S-a aruncat în fața terenului

Un bărbat din Mehedinți s-a aruncat în fața unui tren ce traversa localitatea Ploștina. Impactul a fost mortal.

„În cursul zilei de 30 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat în fața trenului în localitatea Ploștina.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce se afla în apropiera căii ferate, s-a poziționat în fața locomotivei aflată în mers.

Conducătorul locomotivei l-a atenționat să părăsească șinele, moment în care bărbatul de 42 de ani s-a dat la o parte, dar ulterior s-a aruncat între vagoanele aflate în mers.

În urma incidentului a rezultat decesul bărbatului, cadavrul acestuia fiind transportat la Serviciul de Mdedicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, a transmis IPJ Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
57 %
3.8kmh
100 %
vin
20 °
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °