spot_img

Mașină răsturnată după un impact violent

Doi tineri de 23 de ani, din comuna Scoarța, au ajuns, seara trecută, la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității. Șoferul autoturismului implicat în eveniment a pierdut controlul volanului lovind un cap de pod. În urma impactului masina s-a răsturnat.

„La data de 15 martie a.c., Secția 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire la faptul că în comuna Scoarța s-a produs un eveniment rutier cu victime . La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești și Serviciului Rutier, iar din primele cercetări au stabilit că în jurul orei 22:30, un bărbat de 31 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce conducea un autoturism pe DC Pișteștii din Deal a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod, ricoșând într-un stâlp de beton, ulterior răsturnându-se pe plafon.

În urma impactului, doi tineri de 23 de ani, ambii din comuna Scoarța, pasageri în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Gorj.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
88 %
0.9kmh
99 %
mar
9 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °