spot_img

Grevă la Tribunalul Gorj

Judecătorii intră în grevă. Aceștia au anunțat, printr-un comunicat de presă, că Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Gorj a hotărât, în unanimitate, că iminenta modificare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători este de natură a încălca independența și a afecta statutul constituțional al judecătorilor.

În aceeași ședința s-a hotărât, în unanimitate, adoptarea unei forme de protest faţă de parcursul procesului legislativ, constând în amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 20 iunie 2023, cu excepția următoarelor cauze:

a) în materic civilă: ordonanță preşedinţială, ordin de protecție, suspendare provizorie executare silită, suspendare executare silită, măsuri asigurătorii, cererile prevăzute de legea nr. 273/2002, cererile prevăzute de legea nr. 272/2004, cererile prevăzute de legea nr. 136/2020, cererile prevăzute de legea nr. 140/2022, cererile privind deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului, constatare nelegalitate grevă; încetare grevă; suspendare grevă; contestaţie privind tergiversarea procesului, încuviinţare executare silită, exequator, cereri reexaminare taxă timbru, cereri de ajutor public judiciar, cereri de revizuire și contestaţii în anulare, cereri de îndreptare eroare materială, completare şi lămurire dispozitiv, cereri de abţinere şi recuzare doar cu privire la aceste materii;

b) în materie penală: Cauze având ca obiect măsuri preventive și măsuri asigurătorii, cauze de competenţa JDL şi cauze cu deținuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Locuitorii din Bengești-Ciocadia, așteptați să încheie contracte cu Aparegio Gorj

Anunț important pentru locuitorii comunei Bengești-Ciocadia! Ei sunt invitați...

Parcul „Nicu D. Miloșescu” intră în modernizare din 10 august

Primăria Municipiului Târgu Jiu începe, din data de 10...

Primele apartamente din cartierul Narciselor au fost finalizate. Locuințele vor fi repartizate tinerilor de până la 35 de ani

Primele apartamente construite în zona Narciselor au fost finalizate...

Apel pentru raționalizarea apei

Având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă, lipsa...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu Jiu anunță întreruperea...

Atenție, șoferi! A început săptămâna radarelor ROADPOL

Polițiștii gorjeni intensifică verificărilor în rândul șoferilor! În vizor...
Județul Gorj
câțiva nori
31.7 ° C
31.7 °
31.7 °
28 %
2.6kmh
18 %
D
32 °
lun
34 °
mar
37 °
mie
36 °
J
33 °