spot_img

În stare gravă după ce căzut un copac pe el

Accident de muncă într-o exploatare forestieră din Fărcășești. Un bărbat a fost grav rănit după ce un copac a căzut pe el. Ajuns la Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu, medicii au decis să îl transfere la o unitate regională. Din păcate, starea de sănătate a bărbatului este gravă.

„La data de 4 iulie a.c., Secția 5 Poliție Rurală Rovinari a fost sesizată prin apel de urgență de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, care are ca obiect de activitate prestări servicii exploatări forestiere, referitor la faptul că în comuna Fărcășești a avut loc un accident de muncă, o persoană fiind rănită.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un bărbat de 47 de ani, din comuna Măldărești, județul Buzău, angajat al societății comerciale în cauză, în timp ce desfășura activități de exploatare forestieră, într-o pădure din localitatea Fărcășești, a fost lovit de un arbore aflat în cădere, suferind leziuni ce au necesitat transportarea acestuia la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă”, a transmis IPJ Gorj.

Bărbatul a suferit politraumatisme fiind supus unei intervenții chirurgicale pe partea abdominală și toracică, intervenție care a decurs bine la SJU Târgu Jiu. „Din cauza faptului că acesta are și un traumatism cranian și starea sa de sănătate este foarte gravă, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au decis transferul acestuia la un spital universitar din regiune”, a transmis purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
92 %
0.4kmh
99 %
mar
8 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °