spot_img

Cum își bat joc de singura companie care ține Gorjul în picioare!

Este de neînțeles cum o companie de capacitatea Complexului Energetic Oltenia este lăsată să moară, fără ca cineva să intervină în ceea ce înseamnă traiul zilnic al unui întreg județ. Este luna octombrie și nici la această oră companie nu are un buget aprobat. Sunt surse care susțin că totul este o tactică politică după ce în luna aprilie bugetul propus de conducerea CE Oltenia a fost respins de Ministerul Finanțelor.

 Ultimele luni din an erau, de obicei, cele în care se făceau rectificări bugetare. Acum, la CE Oltenia nu se poate vorbi despre recalculări de venituri și cheltuieli pentru că entitatea stă în aer, la capitolul buget. Nu există nicio explicație pentru situația de față și, Directoratul CE Oltenia și Ministerul Energiei se prefac cum că ar căuta soluții salvatoare.

Liderii de sindicat, învinși și ei, parțial, de politic, explică de ce vorbele frumoase despre activitatea minieră sunt o amăgire.

„Nu știu, la câte se întâmplă în țara asta, dați-mi voie să fiu sceptic că va fi prelungită viața CEO.(…) Cei care au vorbit de prelungirea cu 2 ani se bazează pe faptul că acele investiții vor fi făcute în termenul stabilit prin program, plus 2 ani, plus întârzierile. Pentru că mai e puțin până în 2024 și nu s-a făcut nimic. Anul acesta, trebuia să intre parcurile fotovoltaice în funcțiune, n-au intrat, probabil că nici anul viitor nu vor intra. Nu mai vorbim de cele 2 centrale pe gaze care e puțin probabil să fie terminate până în 2027. Și, atunci, probabil că trebuie să ne adaptăm, dar sper să nu ne adaptăm prin reducerea în continuare a consumului, adică să nu devenim o țară care nu mai facem nimic în interiorul său, că asta am devenit în ultimul timp. Uitați-vă ce consumuri foarte mici sunt și asta se datorează dispariției a o serie de agenți economici care consumau, totuși, suficientă energie ca să ne țină și pe noi cu o cantitate destul de bună în piață”, a transmis Dumitru Pârvulescu, liderul FNME.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °